Salt la conținutul principal
Change page

Web2 vs Web3

Ultima modificare: @nicklcanada(opens in a new tab), 15 august 2023

Web2 se referă la versiunea internetului pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaștem astăzi. Un internet dominat de companii care furnizează servicii în schimbul datelor dvs. personale. Web3, în contextul Ethereum, se referă la aplicații descentralizate care rulează pe blockchain. Acestea sunt aplicații care permit oricui să participe fără să-și monetizeze datele personale.

Beneficii Web3

Mulți programatori Web3 au ales să construiască aplicații dapp din cauza descentralizării inerente a lui Ethereum:

  • Oricine este în rețea are permisiunea de a utiliza serviciul – sau cu alte cuvinte, nu este necesară permisiunea.
  • Nimeni nu vă poate bloca, şi nici nu vă poate refuza accesul la serviciu.
  • Plățile sunt încorporate prin tokenul nativ, ether-ul (ETH).
  • Ethereum este turing-complet, ceea ce înseamnă că puteţi programa aproape orice.

Comparații practice

Web2Web3
Twitter poate cenzura orice cont sau tweetTweet-urile Web3 ar fi necenzurabile, deoarece controlul este descentralizat
Serviciul de plată poate decide să nu permită plăți pentru anumite tipuri de muncăAplicațiile de plată Web3 nu necesită date personale și nu pot împiedica plățile
Serverele pentru aplicațiile economice-gigantice ar putea să cadă și să afecteze venitul lucrătorilorServerele Web3 nu pot să cadă – acestea folosesc Ethereum, o rețea descentralizată de mii și mii de computere ca backend

Acest lucru nu înseamnă că toate serviciile trebuie transformate într-o aplicație dapp. Aceste exemple sunt ilustrative pentru a arăta diferențele principale dintre serviciile web2 și web3.

Limitările Web3

Web3 are câteva limitări chiar în acest moment:

  • Scalabilitate – tranzacțiile sunt mai lente pe web3, deoarece sunt descentralizate. Modificările de stare, cum ar fi o plată, trebuie procesate de un miner și propagate în întreaga rețea.
  • UX – interacțiunea cu aplicațiile web3 poate necesita pași, software şi formare suplimentare. Acest lucru poate crea un obstacol în calea adoptării.
  • Accesibilitate – lipsa capacității de integrare în browserele web moderne face ca web3 să fie mai puțin accesibil pentru majoritatea utilizatorilor.
  • Cost – cele mai reușite aplicații dapp pun porțiuni foarte mici din codul lor pe blockchain, pentru că este scump.

Centralizarea în comparaţie cu descentralizarea

În tabelul de mai jos enumerăm câteva dintre avantajele și dezavantajele generale ale rețelelor digitale centralizate și descentralizate.

Sistemele centralizateSistemele descentralizate
Dimensiune redusă a rețelei (toți participanții sunt conectați la o autoritate centrală); informațiile se propagă rapid, deoarece propagarea este gestionată de o autoritate centrală cu o mulțime de resurse de calcul.Cei mai îndepărtați participanți din rețea se depărtează încet, din ce în ce mai mult unul de celălalt în cursul tranzacțiilor. Informațiile difuzate dintr-o parte a rețelei pot dura mult până când ajung în cealaltă parte.
De obicei au performanțe mai bune (debit mai mare, se cheltuiesc mai puține resurse de calcul) și sunt mai ușor de implementat.De obicei au performanțe mai scăzute (debit mai redus, sunt cheltuite mai multe resurse totale de calcul) și implementare mai complexă.
În cazul datelor conflictuale, rezoluția este clară și ușoară: sursa finală a adevărului este autoritatea centrală.Este necesar on protocol (adesea complex) pentru soluționarea litigiilor în cazul când colegii fac afirmații contradictorii cu privire la starea datelor cu care participanții ar trebui să fie sincronizați.
Punct unic de eșec: actorii răuvoitori pot fi capabili să elimine rețeaua vizând autoritatea centrală.Nu are niciun punct unic de eșec: rețeaua poate funcționa în continuare, chiar dacă sunt atacaţi/eliminați mulţi dintre participanţi.
Coordonarea între participanții la rețea este mult mai ușoară și este gestionată de o autoritate centrală. Autoritatea centrală poate obliga participanții la rețea să adopte upgrade-uri, actualizări de protocol etc., cu foarte puține divergenţe.Coordonarea este adesea dificilă, deoarece niciun agent unic nu are ultimul cuvânt în deciziile la nivel de rețea, actualizările protocolului etc. În cel mai rău caz, rețeaua este predispusă la fracturare atunci când există dezacorduri cu privire la modificările protocolului.
Autoritatea centrală poate cenzura datele, putând deconecta părți ale rețelei ca să nu mai interacţioneze cu restul rețelei.Cenzura este mult mai dificilă, deoarece informațiile au multe modalități de propagare prin rețea.
Participarea la rețea este controlată de autoritatea centrală.Oricine poate participa la rețea; nu există „gardieni”. În mod ideal, costul participării este foarte mic.

Rețineţi că acestea sunt modele generale care s-ar putea să nu fie valabile în fiecare rețea. Mai mult, în realitate gradul de centralizare/descentralizare a unei reţele variază în funcție de un întreg spectru de factori; nicio rețea nu este complet centralizată sau complet descentralizată.

Referințe suplimentare

A fost util acest articol?