Ce este Fuziunea?
Fuziunea a reprezentat combinarea stratului de execuție original al Ethereum (Rețeaua principală care a existat încă de la geneză) cu noul strat de consens cu dovada mizei, Lanțul Beacon. Acesta a eliminat nevoie de minare cu un consum mare de energie și, în schimb, a permis ca rețeaua să fie securizată folosind miza ETH. Realizarea viziunii Ethereum a fost un pas cu adevărat extraordinar: mai multă scalabilitate, mai multă securitate și mai multă durabilitate.
Inițial, Lanțul Beacon a fost lansat separat de . Rețeaua principală Ethereum - cu toate conturile, soldurile, contractele inteligente și starea blockchainului - a continuat să fie securizată prin dovada muncii, chiar și atunci când Lanțul Beacon funcționa în paralel folosind dovada mizei. Fuziunea a avut loc când acest două sisteme s-au reunit în cele din urmă și dovada muncii a fost înlocuită permanent de dovada mizei.
Imaginează-ți Ethereum ca o navă spațială care a fost lansată înainte de a fi fost foarte bine pregătită pentru o călătorie interstelară. Prin Lanțul Beacon, comunitatea a construit un motor nou și o carenă întărită. După efectuarea unor teste majore, a venit timpul pentru schimbarea motorului vechi cu cel nou în timpul călătoriei. Aceasta e permis fuziunea motorului nou, mai eficient în nava existentă, ceea ce a dus la câștigarea unui număr mare de ani lumină și la cucerirea universului.
Fuzionarea cu Mainnet
Dovada muncii a securizat Rețeaua principală Ethereum de la geneză până la Fuziune. Aceasta a permis blockchainului Ethereum pe care îl cunoaștem cu toții să vadă lumina zilei în iulie 2015, cu toate funcțiile sale familiare: tranzacții, contracte inteligente, conturi etc.
De-a lungul istoriei Ethereum, dezvoltatorii s-au pregătit pentru o eventuală tranziție de la dovada muncii la dovada mizei. La 1 decembrie 2020, Lanțul Beacon a fost creat ca un blockchain separat de Rețeaua principală, funcționând în paralel.
Lanțul Beacon nu a prelucrat inițial tranzacții din Rețeaua principală. În schimb, obținea consensul pe cont propriu, punând de acord validatorii activi și soldurile conturilor. După teste ample, a venit momentul în care Lanțul Beacon să ajungă la consens cu privire la datele din lumea reală. După Fuziune, Lanțul Beacon a devenit motorul pentru consens pentru toate datele rețelei, inclusiv tranzacțiile din stratul de execuție și soldurile conturilor.
Fuziunea a reprezentat trecerea oficială la folosirea Lanțului Beacon drept motor al producției de blocuri. Minarea nu mai este mijlocul de producere a blocurilor valide. În schimb, validatorii care utilizează dovada mizei au adoptat acest rol și sunt responsabili acum de prelucrarea validității tuturor tranzacțiilor și de propunerea de blocuri.
Niciun istoric nu a fost pierdut în Fuziune. Când Rețeaua principală a fuzionat cu Lanțul Beacon, a fuzionat cu întregul istoric al tranzacțiilor Ethereum.
Utilizatori și deținători
Fuziunea nu a schimbat nimic pentru deținători/uilizatori.
Acest lucru trebuie repetat: în calitate de utilizator sau deținător de ETH sau de orice alt activ digital în Ethereum, precum și în calitate de staker care nu operează pe noduri, nu trebuie să faceți ceva în legătură cu fondurile sau portofelul dumneavoastră în urma Fuziunii. ETH este pur și simplu ETH. Nu există un „ETH vechi”/„ETH nou” sau „ETH1”/„ETH2”, iar portofelele funcționează după Fuziune exact la fel ca înainte. Cel mai probabil, cei care îți spun altceva sunt escroci.
În ciuda înlocuirii dovezii muncii, întregul istoric al Ethereum de la geneză a rămas intact și nemodificat de trecerea la dovada mizei. Toate fondurile deținute în portofel înainte de Fuziune pot fi accesate în continuare după Fuziune. Nu trebuie să faci nimic pentru modernizare.
Mai multe despre securitatea Ethereum
Operatorii de noduri și dezvoltatorii de aplicații
Fuziunea și consumul de energie
Fuziunea a marcat finalul dovezii muncii pentru Ethereum și începutul unei ere Ethereum mai durabile, mai favorabile pentru mediu. Consumul de energie al Ethereum a scăzut cu aproximativ 99,95%, transformând Ethereum într-un blockchain verde. Află mai multe despre Consumul de energie al Ethereum.
Fuziunea și scalarea
De asemenea, Fuziunea a creat posibilitatea pentru și mai multe modernizări de scalabilitate care nu erau posibile în sistemul cu dovada muncii, aducând Ethereum cu un pas mai aproape de a atinge amploarea, securitatea și durabilitatea descrise în Viziunea Ethereum.
Neînțelegeri despre Fuziune
Ce s-a întâmplat cu „Eth2”?
Termenul „Eth” a devenit perimat. După fuzionarea „Eth1” și „Eth2” într-un singur lanț, nu mai există nevoia de a distinge între două rețele Ethereum. Există doar Ethereum.
Pentru a limita confuziile, comunitatea a actualizat acești termeni:
- „Eth1” este acum „stratul de execuție”, care gestionează tranzacțiile și execuția.
- „Eth2” este acum „stratul de consens”, care gestionează consensul pentru dovada mizei.
Aceste actualizări ale terminologiei modifică numai convențiile pentru denumiri, și nu obiectivele sau foaia de parcurs a lui Ethereum.
Aflați mai multe despre noua denumire 'Eth2'(opens in a new tab)
Relațiile dintre actualizări
Toate actualizările Ethereum se află într-o anumită corelație. Să recapitulăm cum este corelată Fuziunea cu celelalte actualizări.
Fuziunea și Lanțul Beacon
Fuziunea reprezintă adoptarea formală a Lanțului Beacon ca noul strat de consens pentru stratul de execuție original al Rețelei principale. De la Fuziune, validatorii sunt alocați pentru a securiza Rețeaua principală Ethereum, iar minarea pe dovada muncii nu mai este un mijloc valid de producere a blocurilor.
În schimb, blocurile sunt propuse prin validarea nodurilor care dețin ETH mizat în schimbul dreptului de a participa la consens. Aceste modernizări au deschis drumul pentru viitoarele modernizări de scalabilitate, inclusiv pentru fragmentare.
Lanțul BeaconFuziunea și actualizarea Shanghai
Pentru a simplifica și maximiza o tranziție rapidă și de succes la dovada mizei, modernizarea Fuziune nu a inclus anumite funcții anticipate, precum posibilitatea de a retrage ETH mizat. Actualizarea Shanghai este planificată să urmeze Fuziunii, ceea ce va permite stakerilor să efectueze retragerea.
Rămâi la curent cu planificarea actualizării Shanghai pe GitHub(opens in a new tab) sau pe Blogul pentru cercetare și dezvoltare al Fundației Ethereum(opens in a new tab). Curioșii pot afla mai multe despre Ce se întâmplă după Fuziune(opens in a new tab), o prezentare efectuată de Vitalik la evenimentul ETHGlobal din aprilie 2021.
Fuziunea și fragmentarea
Inițial, se prevedea ca fragmentarea să fie implementată înainte ca Fuziunea să rezolve problema scalabilității. Cu toate acestea, odată cu avântul nivelului 2 al soluțiilor de scalare, prioritatea s-a mutat pe schimbarea dovezii muncii cu dovada mizei.
Planurile pentru fragmentare evoluează rapid, dar, având în vedere apariția și succesul tehnologiilor de nivelul 2 pentru scalarea executării tranzacției, planurile pentru fragmentare au fost reorientate către găsirea modalității optime de distribuire a problemei de stocare a datelor de apel comprimate din contractele rollup, permițând creșterea exponențială a capacității rețelei. Acest lucru nu ar fi posibil fără a se trece mai întâi la dovada mizei.
Fragmentarea