Salt la conținutul principal
Change page

Rețele

Ultima modificare: @nicklcanada(opens in a new tab), 15 august 2023

Întrucât Ethereum este un protocol, aceasta înseamnă că pot exista mai multe „rețele” independente care se conformează acestui protocol şi care nu interacționează între ele.

Rețelele sunt diferite medii Ethereum pe care le puteţi accesa pentru dezvoltare, testare sau producție. Contul dvs. Ethereum funcționează în diferite rețele, dar soldul contului și istoricul tranzacțiilor dvs. nu vor fi preluate din rețeaua principală Ethereum. În scopul testării, este util să știţi ce rețele sunt disponibile și cum să obțineţi ETH de testnet, astfel încât să faceţi încercări.

Condiții prealabile

Ar trebui să înțelegeți elementele de bază din Ethereum înainte de a citi pe diferite rețele, deoarece rețelele de testare vă vor oferi o versiune ieftină şi securizată a lui Ethereum pe care să o încercaţi. Vedeţi introducerea noastră despre Ethereum.

Rețele publice

Rețelele publice sunt accesibile oricui are o conexiune internet din lume. Oricine poate citi sau crea tranzacții pe un blockchain public și poate valida tranzacțiile care se execută. Acordul privind tranzacțiile și starea rețelei este decis printr-un un consens al colegilor (peers).

Mainnet (reţeaua principală)

Mainnet-ul este principalul blockchain public de producție Ethereum, unde tranzacțiile cu valoare reală au loc pe registrul distribuit.

Atunci când oamenii și schimburile discută prețurile ETH-ului, aceștia vorbesc despre Mainnet-ul de ETH.

Rețele de testare

În plus față de Mainnet, există testnet-uri publice. Acestea sunt rețele utilizate de dezvoltatorii de protocol sau de dezvoltatorii de contracte inteligente pentru a testa atât actualizările de protocol, cât și potențialele contracte inteligente într-un mediu similar celui de producție, înainte de implementarea pe Mainnet. Consideraţi acest lucru ca analogie cu serverele de producție față de servere intermediare.

În general, este important de testat orice cod de contract pe care îl scrieţi pe un testnet înaintea implementării acestuia pe Mainnet. În cazul în care construiţi o aplicație dapp care se integrează cu contractele inteligente existente, la cele mai multe proiecte sunt distribuite copii în testnet-uri, cu care puteţi interacționa.

Majoritatea testnet-urilor utilizează un mecanism de consens pentru dovada-autorității. Acest lucru înseamnă că este ales un număr mic de noduri pentru a valida tranzacțiile și a crea blocuri noi – în acest proces mizându-li-se identitatea. Este greu de stimulat minarea pe un testnet bazat pe dovada-muncii, care îl poate face vulnerabil.

ETH-ul pe testnet-uri nu are o valoare reală; de aceea, nu există piețe pentru ETH-ul testnet. Din moment ce aveţi nevoie de ETH pentru a interacționa într-adevăr cu Ethereum, cei mai mulți obțin ETH de la un faucet. Cele mai multe faucet-uri sunt aplicații web în care puteţi introduce o adresă la care să solicitaţi să se trimită ETH.

Arbitrum Rinkeby

A testnet for Arbitrum(opens in a new tab).

Arbitrum Rinkeby faucets

Görli

Un testnet bazat pe dovada-autorității care funcționează la nivelul tuturor clienţilor.

Görli faucets

Kintsugi

A merge testnet for Ethereum.

Kintsugi faucets

Kovan

Un testnet bazat pe dovada-autorității pentru cei care rulează clienții OpenEthereum.

Kovan faucets

Optimistic Kovan

A testnet for Optimism(opens in a new tab).

Optimistic Kovan faucets

Rinkeby

Un testnet bazat pe dovada-autorității pentru cei care rulează clienții OpenEthereum.

Rinkeby faucets

Ropsten

Un testnet bazat pe dovada-muncii. Aceasta înseamnă că este reprezentarea cea mai apropiată de Ethereum.

Ropsten faucets

Rețele private

O rețea Ethereum este o rețea privată dacă nodurile sale nu sunt conectate la o rețea publică (de exemplu, Mainnet sau tesnet). În acest context, „privat” înseamnă doar rezervat sau izolat, mai degrabă decât protejat sau sigur.

Rețele de dezvoltare

Pentru a dezvolta o aplicație Ethereum, va trebui să o rulaţi într-o rețea privată pentru a vedea cum funcționează înainte de a o implementa. La fel cum vă creaţi un server local pe computer pentru dezvoltarea pe web, puteţi crea o instanță locală blockchain pentru a vă testa aplicația dapp. Aceasta permite o iterație mult mai rapidă decât pe un testnet public.

Există proiecte și instrumente dedicate pentru a ajuta la acest lucru. Aflaţi mai multe despre rețelele de dezvoltare.

Rețele de consorțiu

Procesul de consens este controlat de un set predefinit de noduri care sunt de încredere. De exemplu, o rețea privată de instituții academice cunoscute, care guvernează fiecare câte un singur nod, iar blocurile sunt validate de un număr limitat de semnatari din rețea.

Dacă o rețea publică Ethereum este ca internetul public, puteţi considera că o rețea de consorțiu este un intranet privat.

Referințe suplimentare

Cunoaşteţi o resursă comunitară care v-a ajutat? Editaţi această pagină și adăugaţi-o!

A fost util acest articol?